în iazul părăsit se zbate înserarea
prinsă-n năvodul stelelor
petale de hyacint ne veghează de sus
duhuri de cristal, îngeri de câmpie
totul se mistuie în focurile nopții
aprinse la vreo stână, departe,
e ora când luna naște cu un țipăt
herghelia norilor
și prietenul se așează
în umbra iubitei
fluture carbonizat
palidă odaliscă
părăsit ești la cina de taină a amintirilor
melc bătrân
cu cornele zidite-n colbul timpului
cochilie sfărâmată
murind în nuntire
cu o scoică purpurie