zece parseci
pe oră
iată o viteză suficientă
pentru a străbate galaxia aceasta.

credeam că nu voi mai vedea stelele din urmă
cele din față se apropie
asemeni becurilor dintr-un cartier
pămîntean,
dar se văd la fel
imprimate parcă pe cer.

am studiat legile fizicii,
optica,
pe unul dintre sateliții artificiali
ai agonului
planeta mea de suflet
și nici un profesor nu a fost în stare să-mi transmită sentimentul.

o misiune riscantă
ultima
am părăsit galaxia și o privesc
ca pe o torță uriașă
în mii de culori.

voi nu veți cunoaște sentimentul măreției supreme
dar nu fiți triști
agonul, nu pămîntul
are primul mesager
al neantului.