o cameră cu fereastra spre vest
un bărbat care mă cuprinde în brațe
ca pe o cruce în care nu mai crede de mult
un câine bătrân niște rafturi cu cărți
fotografii pe care nu le răsfoiesc niciodată
câțiva oameni cu adevărat importanți

nopțile din care îmi țes mereu înnoită
plasă de fluturi

*
miroase-a duminici presărate la poarta bunicilor
înfășurată în numele meu
o femeie trece acum un pod spre tăcere
din gleznele ei se desfac ierburi moi
câteva strigăte
îi aleargă pe urme ca o minge de păcură

*
sub copitele gândului
drumul rămas își deschide
scorbura gurii.