când te aștept
învăț cumințenia cu genunchii la gură și pumnii strânși
plăsmuind sfincși ai tăcerii
să-ți îmblânzească
drumul.

Nebuno,
nici nu au înflorit copacii...

când te aștept
ridic eșafoduri în piața tainelor
și-mi ard spaimele în văzul lumii
și-n huiduieli de litere sparte
pe inimă.

Oamenii fac războaie...

cam așa e când te aștept
și uneori ți-aș pune piedici
să-ntârzii ori să te rătăcești o vreme
până-mi învăț așteptările
să te recunoască.

Tu îți măsori sentimentele
cu unități de orgoliu

când vii
îmi aștern poala de tăceri
pe care să-ți pui gândul
și nici măcar nu-ți pot cere să mă ierți
pentru că știu că ai face-o.