Dacă nu sunt sălbăticie
atunci, de ce dansează în vis fânul cosit
alaturi cu macii îmbujorați
iar mirosul de brad topește zăpada din tâmple
când spre înalt palpită ?

Dacă nu sunt uitare
atunci, de ce păstrez în amintire
doar ce-i curat și limpede
peste întunericul în trecere către adânc
iar tu vezi doar nuferii ?

Dacă nu sunt tristețe
atunci, de ce apare victorios zâmbetul
împrăștie-n cele patru vânturi
cenușă de răni și durere
în dulcele răgaz de alinare și liniște ?

Dacă nu sunt cruzime
atunci, de ce lacrimile spală răul din piatră seacă
râul își continuă drumul
iar calea în urmă-i rămâne lină și dreaptă ?

Dacă nu știu a fi tot ce-i omenesc
până-n măduva fiecărui os
și-n măreția fiecărei clipe ce-o trăiesc
atunci, mă iartă iubite
și uită ce ți-am promis...
...să te iubesc,
și urât
și frumos.

M-am oprit într-un vis,
să-l țin nu mai pot,
odată cu el am să zbor.