Poți să mai aduni tu speranță?
Când ști că s-a risipit pe unde a apucat la prima boare de vânt a toamnei?
Poți să mă iei și să mă culci ușor pe patul vieții,să mă acoperi cu încredere și voioșie?
Când ști că încrederea mi-a fost răpita tocmai când schițam primul surâs?
Poți să îmi cânți eternul clinchet al râsului de copil lipsit de griji?
Când ști destul de bine că n-am apucat niciodată să fiu cu adevărat copil?
Poți să mă legeni și să-mi spui că totul va fi bine?
Nu, îți răspund eu... nu poți!