Dorm cu fața la perete. Dincolo
plămânul vântului respiră crengi verzi de nesomn
le aruncă zaruri
la picioarele trezirii. Mă dor ochii
de parcă îngerii se îngrămădesc să-mi intre
deodată sub pleoape. Am lăsat o singură ușă deschisă
o singură lumină pentru orice eventualitate
de altfel îmi spun că s-au întinat
a întuneric întoarcerile tale.

Dorm cu fața la perete. Dincoace
obiectele își coase umbre în piele
privirile lor mă strâng precum un aparat de luat
pulsul. Mă dor ochii nu-mi
mai simt brațele sau somnul sau dumnezeul atârnă
în straturi și straturi de manșete de sfigmometru.

un ultim rând de morminte. Un ultim rând
de tăcere
un ultim rând de oameni îmi ies din piept îți vorbesc
cu alte ploi
presimt o iarnă de burete o iarnă care văruiește ochiul
nici urmă de țipăt
nici urmă de muște
nici urmă de moarte
eu dorm cu fața la perete. Oriunde
se ascut lacrimi ne dor genunchii
luminii pe ochiul de albeață crescut între noi
îl clipim pe rând
trosnind
îl clipim fiecare la câte un capăt al singurătății.