dramele unui om sunt ca mânuțele mici și verzi ale brazilor
își întind degetele spre ceața cu aromă de vată pe băț
ce se apleacă peste ei cu intenția de a-i sufoca
încet încet încet

cred că am probleme cu latura temporală a
existenței mele inutile
cu timpul care se sincronizează prost cu necesitățile mele
pe moment.

întâlnesc oameni pe care ar trebui să îi întâlnesc
peste ani ca să îi înțeleg
și simț cum mi-se strânge stomacul într-un ghem de
sârmă ghimpată când toate nenorocirile îmi bat la ușă

cele mai infecte laturi ale mele ies la iveală clar
ca niște copaci pe un câmp infinit de maci.
mi-aș dori să mă resetez total
și să nu mai am parte de acel "bad timing"
în fiecare întâmplare a vieții mele
agățată de mânuțele alea verzi

brazii se inegresc de funingine
iar din mânuțele lor verzi nu rămân decât crengi
și macii se ofilesc sub ploile acide
în fond nu contez/sunt doar un pion
neimportant/un nimic în formare