Un plus de necesar intr-o lume in care crezul de-a respira aerul curat si de-a reda in acelasi timp savoarea unui edificiu inaltator pentru un perimetru cuprinzator nu stiu sa fi avut in ultima vreme, destul cat sa cuprinda intreaga existenta bolnava. Nu stiu,sa fi ramas un ecran multicolor pentru falsul ce nu exista in noi, sau poate pentru timpul nefavorabil ce nu stie sa se implice in ceea ce creaza.
Jocul de-a v-ati ascunselea.Azi, nu stiu sa respir un vers ce ma cuprinde in ecranul multicolor, sau poate in ceasca din care imi servesc de fiecare data, dimineata; aceasi cafea din acelasi ibric, sau poate imi asez aceleasi agrafe ca si alaltaieri. Lumea, nu poate intelege, ceea ce spune pentru simplul fapt, ca nu are timp ca sa-si asculte gandurile.Sa ruinez un cuvant, ar fi pacat.Sa nu stiu sa simt,ar fi cu-adevarat un fals.
De multe ori, lucrurile i-au intorsaturi neclare si ne fac sa renuntam la tot.Sa ramanem in acelasi loc, sa cautam raspunsurile pe care nu le-am primit, sa scurmam in neliniste si in incertitudini,etc. De ce nu stim sa mergem mai departe?! Pentru, ca nu suntem in stare, sau pentru ca suntem prea slabi,sau poate prea lasi.Nu stiu, decat ca suntem aidomea unor valuri ce se sparg de crestele inalte si marete.Suntem prea buni si prea sinceri cu noi,. pentru asta uneori ne simtim invinsi.
Au fost si cuvinte care desluseau putinul ascuns, si totusi putem inventa noi, un nou itinerar pe care sa ne dorim sa pasim cu curaj.
Au fost si vise care spuneau multe, eu cred ca mai bine am incerca sa lasam loc unui vis poate mai frumos si mai bland pentru motorasul din noi.
Uneori, aceasta intrebare m-i s-a pus de cele mai multe ori:De ce inima simte?De ce tinem?Ce ne indeamna sa ne-ndragostim?!Intrebari, ce isi vor de cele mai multe ori,raspunsul. Criteriul. Poate ca pana si actele, faptele, modul de-a vorbi, comportamentul; ne face sa raspundem acestor intrebari in sir alergator.Poate ca uneori,lucrurile pe care l-e simtim, ajungem sa l-e simtim si din aceste cauze.Oricum, ceea ce e cert, e faptul ca pana si fapta te-nvata ceva nou.
Nu-ncerc sa duc in eroare pentru un plus de bacnote multicolorate, sau sa culeg lauri pentru falsuri care sa imi castige existenta.Nu-ncerc sa aduc in prim plan, planul maret de-a avea sau a da sens celor false, doar incerc sa aduc nota de subsol pentru falsuri si pentru ganduri prea negre, ca sa mai fie luate si gandite rand pe rand.
M-am ridicat din pat si-acelasi lucru l-am facut si de data asta, am rasfoit putin acele pagini scrise, le-am recitit si le-am rescris la nesfarsit crezand ca asa am sa inteleg mai multe,dar nu a fost asa.Am ascultat putin vantul si pana la urma am luat-o la goana, si-n gand aveam un cuvant - sa lupt.
Suntem uneori incoerenti pentru ca nu stim sa fim clari.Suntem uneori sau de cele mai multe ori falsi,pentru ca si daca am vrea sa parem mai aparte si nu numai, intr-adevar sa dovedim ca suntem asa, preferam sa ne lasam calcati in picioare, mototoliti si-aruncati la gunoi, calcati de toti.De ce ?!Pentru ca nu avem coloana vertebrala.Pentru ca ne place sa avem un statut de nimic; si cand te gandesti cat de usor ai putea sa preiei inititiva, atat de simplu si totusi nu.
Uneori ajungem nici macar sa ne intelegem pe noi insusi, deoarece timpul sau timpi de repaus in care ar trebui sa disecam putin cate putin,din staza principala; il rezervam altor factori ce n-i se par cu mult mai importanti decat acei factori care de cele mai multe ori ar fi mai coerenti in decisiva finala.Nu stim sa radem, si-atunci cand totusi o facem nu stim sa traim clipa fara decisivul ca avem nevoie si de un sfarsit.

Uneori am simtit sa-mi fac bagajele si sa plec departe in cautarea de ceva nou,ceva ce sa ma faca sa uit de tot ce m-a ranit; dar cu cat fugi mai departe, cu-atat nu vei reusi nici daca ajungi la capatul pamantului - sa uiti.
Sa uiti cine esti, ce ai suportat, sau ce ai castigat sau ai avut de pierdut din acel tot unitar ce nu mai e la fel ca si la-nceput. Azi, farami au ramas in trecut.Nu te nasti intr-o clipa in care totul duhneste a fericire, sau totul se naste in clipe unice sau eterne.Nu suntem zei si nici ganduri sau farami de miez de paine, suntem fiinte si-n acelasi timp - simtim.
Simtim si nu putem sterge totusi ceea ce am simtit candva, ceva ce am trait intr-una din perioadele vietii care fac parte din noi.Farami, nefarami si totusi realitati apuse.
.Am impresia ca actionez in concordanta cu misiunea pe care o am; de aduce in prim plan un joc misterios, cu reguli misterioase; sau nu chiar asa de greu de luat in calcul, una dintre regulile de aur "lupta".Si-n acelasi timp, ma gandesc totusi sa actionez in umbra, ca si un agent bine pregatit de catre,e clar de catre ciclul vietii.
Nu sunt reguli standard care sa iti aleaga cea mai buna cale de-a pasi mai departe cu-ncredere,nu sunt timpi de repaus pt pauza de o ora sau vreo jumatate de ora; sunt edificii si reguli ce nu l-e putem incalca, pt noi si pt mandria ce-o purtam fiecare mai vizibila sau mai putin viabila.
Undeva din cand in cand mai apune si cate-o neagra umbra in ceea ce cladim zi de zi, dar noi trebuie sa fim foarte bine clarificati cu una dintre cele mai dese intalnite probleme la ora actuala; aceasta numindu-se "desinenta de sine sau pur si simplu desinenta fara aprobul nostru".M-i se spune, ceea ce spui pare codificat, pare prea elaborat si oamenii nu vor cauta sa incerce sa-nteleaga ceea ce nu pare a fi pe intelesul tuturor.Hai sa fim seriosi. Din totdeauna cel care a infruptat din curiozitatea omului, s-a numit "necunoscut" - si-atunci nu stiu sa aleg alt proolog pentru a-m fi rasfoite filele calenderistice.M-am gandit mai bine si e clar, precum gusturile nu se discuta, e clar ca nici aprobarea nu va fi pe atat de convingatoare pe cat m-as fi asteptat de la voi, dar totusi "incercarea nu are moarte" - e cat se poate de des intalnita in lumea noastra.Si-atunci, un scriitor ce-si inmoaie penita, a pardon in ziua de azi "glasul masinii de scris" - stie un singur lucru, acela de-as plia imaginea pe acordul intalnit la fiecare pas;mai simplu,mai putin elaborat - cu alte cuvinte ceea ce are de spus.
M-a mai intreba din cand in cand, curiozitatea ca doar nu cunoasterea, de ce imi place atat de mult sa folosesc aliniatul.De ce nu?! La urma urmei, spune-mi si mie de ce nu ar fi mai bune aliniatele decat apoziitile!? Parerea mea, nu ca ar conta in mod necesar voua; spune sau ar avea de spus daca mi-ati permite; inceputul e cel mai sigur start de pornire, cand vrem sa renuntam la o apozitie. E mai corect sa o ie-i din loc,decat sa stai in acelasi loc la nesfarsit, e mai simplu sa te ridici si sa te scuturi de praf; decat sa stai si sa lancezesti ca si-o bucata de neliniste ce sta in cumpana si nu mai stie incotro s-o apuce. Si sunt convinsa ca mi-ati spune: sti noi credem ceea ce spui dar ce legatura e intre acestea; intre trecut si prezent. Va spun eu, nu ca as fi autostiitoare ,ci pentru faptul ca totul se coreleaza, ei vezi ce va spuneau eu voua; invatati doar sa cititi printre randuri, cititi crampeii si ve-ti cataloga totul un ciclu non-constant, totul pana si timpul trecut sau cel care urmeaza sa se nasca, adica ziua de maine.
Un joc, din nou de la-nceput.