Am declarat război total vagaboandelor mele gânduri.
Într-o dimineață pe când mai era încă noapte,
m-am trezit goală, stoarsă, epuizată de durere,
vlăguită de zâmbet: gândurile mele o luaseră la sănătoasa,
mă părăsiseră ticăloasele atunci când aveam mai multă nevoie să simt.
Îngrijorată, am început să le caut prin casă
după toate lucrurile care-mi fuseseră dragi, chiar și sub pernă,
acolo unde le lăsam în siguranță în fiecare noapte.
Le-am căutat și printre cuvintele salvate întru-n folder de la tine,
dar acestea erau goale și fără sens.
Cred că intrasem într-o stare de hibernare
căci inima începuse să-mi bată tot mai rar,
zâmbetu-mi înghețase pe buzele crăpate
iar lacrima se întărise undeva în colțul ochiului.
Au apărut zgribulite la geam, într-un ajun resemnat de seară,
dar nu singure, ci însoțite de gândurile tale.
Le-am încălzit la gura sobei, le-am desmierdat,
iar ele mi-au promis că nu mă vor mai părăsi niciodată.