Dragostea mea este strigătul din fiecare noapte, la ceas târziu când clavicula iubitei nu ocupă spațiul și forma pernei de alături. Dragostea mea este acel val de sânge năvalnic care vuiește prin vene în căutare de anotimpuri, dragostea mea este jumătate din rațiunea de a fi pentru acest lut, formă și suflet, precum este un copac coroană și rădăcini. Dragostea mea este adâncul cel mai adânc decât oceanul când ceruri se scufundă în taina apelor de noapte și nuferi albi cuprind Luna în veșnic cântec de viață.
Dragostea mea este toată inima care a mai rămas să bată la porțile vechi de lemn uitat de timp sau luntrea care a călăuzit sufletele la malul promis când lumile noi, rând pe rând s-au uitat în istorii nescrise. Dragostea mea este dorul pe care nu pot să îl strâng în suflet niciodată și nici năvod nu am pentru neliniștea lui care izbește tâmpla și pieptul ca un răsărit de mare.
Dragostea mea este tot ce am vrut să am vreodată, cuvânt abia șoptit ca un ecou pe buzele mele, pe buzele ei, de mamă si iubită.