De ceva vreme ma apasa ideea despre a scrie despre noua mea iubire. Si pentru ca m-am saturat de japitele retardate care vin la birou ca sa aiba de unde pleca, am zis ca imi permit sa fac si eu ceva util pe ziua de azi si anume sa-mi descarc creierii incordati la maxim. Asa ca sunt foarte trista din cauza faptului ca am facut o descoperire minunata, dar care mi-a aparut in cale asa de tarziu. Dar se spune ca niciodata nu este prea tarziu

Noua mea iubire se numeste Cella, Cella Serghi! Doamne, cum de nu mi-ai scos-o in cale mai devreme, in vremea cand as fi putut sa ma regasesc in ea? Cand am luat in mana “Panza de paianjen” mi-a fost imposibil s-o mai las. Parca mi se lipise de causul palmelor si paginile isi infiltrau celuloza adanc in mine. Cum am obiceiul, inca de mic copil capatat, sa-mi imaginez cadrele in care se desfasoara actiunile cartilor, fizionomia personajelor, gesturile lor, hainele care le invelesc sufletul si trupul, la fel mi-am imaginat-o pe Cella aplecata peste un toc de foi albe cu calimara alaturi, incercand sa dea viata ideilor. Si am fost prinsa in mrejele panzei de paiajen inca de la prima pagina, iar de atunci n-am reusiut sa scap din inclestare si sincer, nici nu vrea sa parasesc panza; vreau sa ma infasoare intr-un cocon opac si sa ma ocroteasca.

A doua carte care mi-a picat in mana a fost “Cad zidurile” sau “Cartea Mironei”, iar acolo, pe prima pagina…surpriza! Inima mi-a tresarit cand mi-am dat seama ca Cella era exact asa cum mintea mea si-o inchipuise. Trasaturi aristocrate, ochi migdalati, blanzi si mandri…toate erau la locul locul lor asa cum erau si in imaginatia mea. Mi-as fi dorit s-o cunosc pe mandra si orgolioasa Mirona, fata care sfida timpul si lumea in care traia. Acum stiu ca Mirona este doar una dintre ego-urile Cellei Serghi, si arata exact si ea. In doi timpi si trei miscari am devorat si gandurile Mironei, iar acum stau infrigurata la gandul cum sa-mi procur si celelalte aparitii editoriale ale acestei autoare simple, dar magnifica in acelasi timp.

O iubesc asa cum l-am iubit intaia data, in copilarie pe Mircea Eliade. Aceleasi trairi si aceleasi senzatii de beatitudine mi le-a creat. De asemenea, indragostita pana peste cap am fost si voi fi de Mircea Cartarescu, Pascal Brukner, Boris Vian si Anna Berberova. Dar nu ma limitez doar la ideile si cinceptele acestor autori. Iubesc fiecare carte in parte, o ador, o alint si o rasfat pentru ca doar intre filele mirosind a vechi sau a nou pot plana intre lumi si timpi.

Sunt ocrotita!