Muncesc si fac ordine..imi ordonez gandurile cu stoicism si responsabilitate, asa cum ordonezi pe rafturi hainele, frumos pe categorii, ca atunci cand ai nevoie sa sti de unde sa iei fiecare lucru in parte clar, lipede si fara batai de cap.
Imi ordonez gandurile precum ordonez sosetele care se stie ca sunt cele mai neastamparate piese de vestimentatie si cele mai plimbarete , tot timpul se ratacesc asa ca le pun la uscat cate doua, sa nu se ratacesca.. iar daca prin absurd se rataceste vreuna am un sertar special unde o pun stiind ca mai devreme sau mai tarziu acolo in sertar isi va intalnii perechea, asa imi ordonez si gandurile….

Insa, observ cu stupoare cum peste ele peste ordinea si sarguinta mea vin alte ganduri neascultatoare..ca un taifun…ca un vartej.. ganduri impulsive care se transforma vertiginos si bulversant in vorbe si fapte vin si devasteaza cu o usurinta malefica fiecare urma de ordine rascolind si ravasindu-mi toate gandurile ordonate intorcand-le pe dos….
Ele nu sunt nicdecum glasul ratiunii…sunt altceva.

Le privesc pierduta si neputincioasa cum distrug orice urma de ordine din celelalte gaduri..le aud parca si rasul malefic si victorios..

Cine sunt ele?? Si de ce nu le pot controla daca vin din mine din adancul meu??

Sa fie inima si simtirea versus ratiune?

De ce ratiunea trebuie sa fie intodeauna cea slaba…cea care pierde????

Plang si stergandu-mi lacrimile..incep din nou cu staruinta sa impachetez si sa randuiesc gandurile in rafturi si sertare……sperand..ca de fiecare data, ca nu o sa mai vina nici un gand, nici o fapta..nici o vorba sa le bulverseze.


Si apoi privesc zapada..alba..neimaginabil de alba stralucind mirific in lumina lunii si a felinarelor..atat de stralucitoare atat de uimitor de frumosa, incat nu cred ca meritam sa o vedem noi..niste muritori de rand..atat de pura de parca este amestecata cu franturi de beteala sau cu..praf de diamante si as vrea sa pot pune ceva din frumusetea si puritatea ei si in..gandurile mele.