să ne bucurăm, igor
șapte chemători cu noroc
ne-au scos din ochiul de apă
și ne-au aruncat goi în iarnă

timpul stă acum întins între orașele noastre
noi suntem datori să inventăm picioare străzilor
pe unde să se plimbe doi câte doi
copacii aceia care se uită cu jind

niciodată nu am reușit să-i numărăm pe toți
ori era prea multă toamnă
în sângele lor
ori era prea multă iarnă
între coapse

sau memoria noastră
nu avea milă