nu știu cum faci tu
reușești mereu să te ghemuiești în gândurile mele
ca un urcior pe pleoapa de jos a întunericului
un urcior fosforescent
din care beau apă toate gărgărițele
după ce le-am spus despre tine
din palma asta a așteptării
închisă pe neșteptate
ca o rană într-un cufăr.

pentru orice eventualitate
mă gândesc la toate lucrurile care se pot sparge
te trec pe listă apoi te tai
prea adânc
tu gemi din cine știe ce vis cu tăieturi
și copci.

mă gândesc că
trebuie să mai existe un punct cardinal
vertical
cu mâinile agățate de gratiile astea
din singurătate din coardele vocale
un punct în care se înnoadă rugăciunile
una câte una
a înghițituri în sec.

trebuie să existe un punct cardinal
la fiecare sfârșit de propoziție
la fiecare sfârșit.

nu mă spune că știam

toate busolele sunt defecte
doar oamenii indică acul
corect

înspre moarte