Iubirea mea...ști că ești și vei rămâne iubirea mea...chiar dacă timpul ăsta netrebnic și intemperiile vieții vor trece peste noi și poate ne vor lăsa plini sau goi de sentimente...
Niciodată însă nu vom uita...cum fluturii nu uită niciodată deși trăiesc numai o zi sau poate câteva, cum acele omizi urâcioase dar atât de fine la atingere, atât de moi și încete nu uita sa-și țese propriul cocon și să devină acei minunați fluturi...pentru ca ...sunt programate genetic...nici noi nu vom uita iubirea noastra,iubirea mea...
Fără tine aerul nu mai e aer...lipsește ceva și simt că mă sufoc, ploaia nu mai e ploaie și nu mă mai udă, căci uda sunt de lacrimile mele, căci nu numai ochii îmi plang acum, plang toată, cu toată ființa mea...
Zilele senine nu mai sunt senine,căci norii negrii ai disperării plutesc deasupra mea, precum umbra mea nu se dezlipește de mine...eu...nu mai sunt eu, sunt doar un trup ce se hrănește și umblă în neștire, căutându-te, deși știe unde te-ar putea gasii...
Iubirea mea e doar o amintire îmi spune acum mintea, dar inima se-ncăpățânează să-nțeleagă...vreau să fiu om din nou, să mă completez căci îmi lipsește jumătate de inimă, jumatate din tot...tânjesc dupa tine...iubirea mea...