Realitatea din vis :
Ne deplasăm pe drumuri ezoterice și anonime, pe cărările neșlefuite ale subconștientului nostru… și trăim. Imaginația evoluează, se metamorfozează în materii plauzibile. Putem cunoaște aievea lumea, în vis. Posibilitatea dezlegării enigmelor ți-o oferă mirajele viselor, care nu sunt altceva decât transpuneri ale realului în transcendență.
Visul este viața pe care o întâlnim dincolo de barierele raționalului. Pășesc alene pe viață, e fragilă, o scindez în două, dar realitatea este că tot eu sunt cea care o va lipi la loc.
Delirez?!
Nu.
Extrăgând puterea din vis, această devine ambiție în realitatea pe care o cunoaștem, dar nu o recunoaștem.
Reîntorcându-mă la vis, pot surprinde formele pe care realitatea nu îndrăznește să le arate, triumfătorul și crudul adevăr care răpește particulele rămase ale egoismului. Fericirea pentru tine însuți! Nu există în realitatea realitate.
Visul…o halucinație? Dimpotrivă, el este întruchiparea veridicității, mai mult decât parțial. Atunci, se pune întrebarea: cum e posibil să cad SPRE cer? Cosmosul nu are limită, visele aidoma. Fiind dincolo de bariere, supremația își etalează nimbul. Aici nu există realitate, aici este doar visul. Îndreptându-ne în jos, spre cer, este demonstrată degradarea realității, care trebuie adusă la cunoștință. Suntem doar alți îngeri fără aripi. Zburăm, dar încotro ne ghidează vântul [în realitate] sau particulele de praf din univers [în vis].
Alunecând cât mai mult ne lovim de ploaie [vis], dar restul este realitate. Gaura neagră și dezastrele nu mai sunt spălate de ploaie, ci timpul se oprește cu noi alergând perpetuu în vidul etern.
Ne trezim…
Dar mai există nopți până când adevărul realității va fi expus de realitatea însăși.


Visul din realitate:
Realitatea este doar altă față a lumii după ce deschidem ochii. Și o privim cu beatitudine. Avem încredere în ea, cu toate că nu ea este cea care ne îndrumă. Speranțele deșarte se scufundă în abisul numit vis.
Ce realitate propice! Nu ne îneacă în iluzii, nu are răbdarea necesară să ne arate pașii pentru reabilitare, pentru câștigarea speranței, ci ne-o ia brutal, ne degradează.
Suntem orbi? Nu vedem propria mână când o întindem spre cer? Nu, noi nu vedem mâna, suntem pur și simplu ocupați să îi privim imperfecțiunile. Astfel, rămânem în letargia veșnică. Să ne închipuim că lumea strălucește de la ziua a șaptea a creării și până în ziua de azi! Ce vis!
Și visăm mai departe că apocalipsa are să piară reliefează visul suprem. Și… acum nu mai dormim, am deschis ochii… Din nefericire, nu și metaforic.
Dar atâta timp cât realitatea se ascunde sub antonimia propriului său nume, noi vom visa că trăim, căci suntem „prea raționali” ca să dăm crezare viselor, închipuindu-ne că este de ajuns să ne trăim realitatea.

Visând sau trăind alegem drumul cu o singură variantă corectă. Care este aceea? Trăim în vis sau visăm în realitate?