Ne-am obișnuit să trăim în unghiuri egale
de jur împrejur
să nu vedem decît ferestrele prin care
privim aproape cu timpul
uităm cum este aerul dincolo de plasă
cum arde soarele afară
uităm că suntem cîteva etaje dedeasupra
urmelor de cerc tot șerpuind
în praful dulce al mezinilor

vederea uită și ea pas cu pas
e doar frică de timp de întîrziere
această trezire
eu știu că nu reușim a privi în afară
sorbim cafeaua tăcînd cu privirea la zaț
fără zare e dunga balconului

zîmbim fără a primi răspunsuri
alo, azi nu mai pot să merg ne'om întîlni
în altă săptămînă voi amicilor
cei dragi sunt totdeauna pe la locul lor
acolo unde-s convins că e bine
acolo în marsupiul gîndirii

ziarul îl citim să nu pierdem minutele
în metrou seara dormim obosiți la întoarcere
ca un cap pe o mînă de bronz

mîncăm întîrziatul sandwich ne gîndim la servicii
fără ca ziua să fie trăită neam
visînd antum
adormim mîngîiați de luminile plasmei

doar "moartea e atît de sigură de victoria ei
încît ne dă avans de o viață"