În fața casei noastre, peste drum, era o bucată măricică de pământ nefolosit.
Uneori pășteau vacile iarbă, alteori copii cu mucii lipiți de nas bucălați și transpirați pășteau boboci.
Mamele lor acre porăiau pe la kuhne, fierbeau porumb și mâncau cu poftă, din gură sărindu-le boabele.
Găinile prindeau boabele și se culcau în cotețe.
Erau fericite și de fericire făceau ouă.
Fratele meu de-o șchioapă prindea hulubi.
Punea într-o strachină grăunțe și deasupra o ladă puțin ridicată legată cu ață și trăgea.
Hulubii din satul meu erau încrezători și docili.
Se lăsau prinși.
Tata îl lăuda pe Nik, dacă reușea să prindă măcar cinci.
Pentru că el mânca cinci hulubi la o masă.

Era sâmbătă și eu măturam prin ogradă.
Trebuia să fac asta la fiecare sfârșit de săptămână.
Uneori, o lăsam nemăturată și tata dumnezeia.
Mi-a fost frică de tata până m-am îndrăgostit.
Am început să mătur ograda singură, la aceeași oră.

În fața casei noastre, peste drum, era o bucată măricică de pământ nefolosit.
Sâmbăta se făcea horă și băiatul care cânta îmi plăcea.
Singurul care a văzut în ochii mei dragostea a fost vecinul.
Vecinul, Costică, era certat cu tata pentru câțiva centimetri de pământ noroios.
L-a dat în judecată.
Cică îi încălca un drept de servitute.
Acolo mama sădea un rând de pătlăgele și unul de pepeni.
Tata nu se putea împăca cu gândul că din locul acela ar fi ieșit pentru iarnă vreo patruzeci borcane de murătură.

Băiatul care cântă nu e de nasul tău, îmi spuse vecinul.
Taică-tu te vede pe la școli mari, el a terminat doar școala generală.
Și e fustangiu.
Vecinul, Costică, dintr-o dată a devenit prietenul meu .
Femeia lui era la muncă în Italia. Îi plăcea să accentueze că e la Bologna.
Avea o fetiță cu handicap. O fetiță cu ochii albaștri care culegea romanițe pentru băiatul care cântă.

Băiatul care cântă a văzut dragostea în ochii mei după ce am măturat o vară întreagă ograda.
Nu era pe jos nici o pietricică, nici o frunză, nici o cireașă uscată.
Îmi plăcea pentru că se uita la mine fără jenă.
Îmi plăcea pentru că mă simțeam frumoasă.

O dată la trei luni merg la ai mei la țară.
Pe prispă tata și vecinul mănâncă semințe.
De zece ani împărțesc borcanele cu murătură, câte douăzeci de căciulă.
La fiecare sărbătoare beau pentru împăcare.
Nik e la facultate.
Hulubii s-au mutat la vecini.
Fetița cu handicap are un băiețel cu ochii albaștri.
Băiatul care cântă s-a însurat cu fetița care culegea romanițe.
Nu mai cântă.

Nu sunt singură.
N-am fost niciodată.
Am un bărbat numai al meu.
Am un copil numai al nostru.
Scriu în mine.
În fața casei noastre, peste drum, odihnește pământul acela.
Virgin.