Cînd mă trezesc dimineața primul lucru pe care îl fac e să beau două căni cu apă. Cică așa se elimină toxinele acumulate peste noapte. Apoi propolis și scoarță de stejar pentru gingii. Apoi argilă dizolvată în apă. Eu numesc asta boala femeii nebune, care, după 40, descoperă medicina naturistă și pe Dumnezeu.

De două luni de zile transformatorul de lîngă bloc scoate un bîzîit ciudat. Vecinii spun că se topește ceva acolo și va lua foc mai devreme sau mai tîrziu. Îmi pusesem toate speranțele într-o explozie reușită care să mă surprindă la balcon în timp ce fumez. Să văd cum dispare tot ce a fost al meu, tot ce am fost, în timp ce plutesc.

*

Pentru vreo două zile lucrările la dig s-au întrerupt. În timp ce excavau pămîntul au dat de niște buncăre din al doilea război mondial. Au venit niște arheologi și tablagii de la prefectură, au făcut măsurători, apoi s-au cărat.
După asta în sat a izbucnit isteria. Ãia mai bătrîni, care prinseseră războiul, povesteau de ceva comori ascunse prin grădini. Vreo săptămînă de zile, cei care lucrau la reconstrucția caselor au lăsat baltă munca și au început să scormonească prin grădini. Cum dădeau de vreun cui ruginit făceau cerere la primărie să vină comisia de expertiză să verifice vechimea.

*

Aș putea să iau o pauză și să-mi imaginez timpul ca pe zațul de cafea. Să-mi întorc zilele cu susul în jos și să-mi ghicesc. Nu e nimic poetic aici. E doar lehamite. Și puțină prostie. Pentru că dacă ai avea pe cineva priceput la cititul semnelor ți-ar fi prezis de mic ce și cum o să ajungi. Cînd eram copil obișnuiam să mă joc de-a războiul. De cele mai multe ori mă jucam de unul singur. Pentru că nimeni nu prea voia să se joace cu băiatul lu dom' inginer. Ca o paranteză fie spus: se pare că ura față de taică-miu s-a cam înmuiat odată cu anii. Nu știu. Poate orice fel de ură se atrofiază odată cu mușchii.

Deci mă jucam de-a războiul. Dacă eram singur mă piteam într-un șanț și aruncam cu pietre în dușmani închipuți din tractoare. Dacă aveam prieteni care să-mi țină companie atunci ne prefăceam cu rîndul. Eu mă prefăceam că îi împușc în inimă ei se prefăceau că mor. Cînd venea rîndul meu să fiu împușcat nici de-a dracului nu voiam să mor. Rînjeam și le spuneam că au tras în partea greșită. Că ei au tras în partea dreaptă și eu m-am născut cu inima-n stînga.
Nu știu de ce. Mult timp am crezut că oamenii au inima în partea dreaptă.
Proabil de la învățăturile preotului mi s-a tras. Cum că aia buni vor sta întotdeauna la dreapta.

*

Fîntîna ținea acum loc de groapă de gunoi. Se umpluse cu saci menajeri peturi și seringi. Ca de obicei trebuia să ardem gunoiul. Am luat un butoi de fier și am scos din fîntînă sacii. Ai mei nici nu voiau să se apropie. Cîte un sac se mai spărgea și cădeau pe jos amestecate coji de pepene conserve goale și răhăței de la bunică-miu. Focul a durat vreo cinci ore.

La ce te poți în gîndi în tot timpul ăsta?
Că merii n-au fost stropiți în primăvară și acum sînt plini de omizi.
Că vecinul Babarez a furat toate prunele. Să-i stea rachiul în gît. Și-a făcut firmă de proiectări doar că tembelul a pus ușa de la sediu firmei strîmb.
Că ai văzut pentru prima dată un castravete care a crescut în copac.

*

Fiecare om își are pustiul lui. Pe-al meu l-am botezat Capi.