Te-ai înfășurat în viziunea zilei de mâine și treci pe stradă prăfuind în neștire terasele și magazinele. Crezi în ceva până când gândul se topește prin porii sinapselor și se scurge în emoții care te pietrifică. Aștepți și crezi, ai un fel de speranță care acoperă toamna cu gingășii din copilărie însă știi că nu este îndeajuns. Vezi oameni transfigurați, transparenți și străini înșfăcați de cotiturile străzilor, împinși între pereții caselor sau subțiați în silueta textilă prin ascensoare nesigure, urcați mai aproape de cerul înnorat. Lumi peste lumi de sticlă fierbinte se rostogolesc în bulevarde comune, arcuindu-se sferic în mijlocul mulțimilor, ca un fel de zăpadă bătătorită de zei și prin care pești gigantici, preistorici își jelesc oasele străbunilor.
Astepți cu mâinile în buzunarele vechi, cu vârfurile degetelor atingând fragmente minuscule de pâine, aștepți un fel de vânt precum cel din porturile de altădată, un vad de miros de rufe uscate și de mirodenii.