În mohorâtă zi de toamnă
Mii de gânduri mi se-nvârt prin minte...
Pe pământ m-așez cu fața-n jos,
Întind mâinile pe lângă mine
Cu palmele spre cer.
Se-apropie al meu prieten drag,
Își pune botișoru-n palma mea
Cea stângă să îl mângâi.
Se mută-apoi la mâna dreaptă
Tot pentru o mângâiere,
Cum fac de obicei ca să-l alint
Cu mâna sub bărbie.
Îmi simte zbuciumul din cuget
Și parc-ar vrea să spună
„Stai liniștit! Îți sunt prieten,
Voi suferi cu tine.”

Mă-ntorc cu fața-n sus...
Pe al meu piept el își așează
Botișoru-ntre lăbuțe.

Privesc spre cer,
Dar foarte aproape.
Văd
Cu ochii-ntredeschiși,
Zbenguindu-se prin aer,
Mii de cerculețe jucăușe,
Strălucitoare sfere-n roiuri
Precum gândurile mele.

Printre frunzele bătrâne de stejar,
Un vântișor îmi dă povețe-n șoapte
„Mai bine-i să te-ncrezi în al tău câine
Decât în oameni fără judecată!
Mereu aceștia-s trădători,
Al tău câine niciodată nu te va trăda!”