O oglinda,
o am in fata si ma apropii de ea...
incep a privi dar nu`mi zaresc chipul.
Este o oglinda ce nu`mi reda imaginea chipului!
Deodata,imagini triste apar in luciul ei
sunt imaginile stranse`n sufletul meu
sunt eu,
eu,cea care plang!

Cu neputinta iau cel mai dur obiect din juru`mi si`l arunc spre ea...
ramane intacta...
fara nici o zgarietura continua a`mi chinui inima cu acele imagini triste,
mult prea triste!
O intreb...
De ce?De ce`mi faci asta?
Tace...si lasa ca aceasta tacere sa`mi macine treptat sufletul...
Apoi,apari tu....defapt nu tu cel real,ci doar imaginea ta
Printre siroaiele de lacrimi incep a arunca blesteme aprige asupra`i...
Iar acum...imaginea din oglinda sunt eu,
eu,cea care plang!

Am inteles!
Desi tu,oglinda malefica,
imi rasuceai pumnalul otravit in inima prin acele imagini,
imi aratai doar ceea ce eram
si vroiai defapt sa`mi arati ca inca sunt eu,
eu,cea care plang!