Adrian Sobaru îți mulțumesc. Cum spunea și Anca Florea pe Facebook, ai sărit și pentru mine. Ai demonstrat că uneori viața în România nu e doar o navetă între micul-dejun și cină, între două ușurări la WC și două minciuni. Ai arătat că în această populație, constantă mai ales în trădări și uitare de-a lungul istoriei, se poate să fii și altfel, că uneori eroismul nu este o vorbă rostită ca să fie rostită. Și, ceea ce cred că este mai important, ai demonstrat că disperarea este convertibilă în putere. Și aici, și acum, nu doar aiurea în lume. Că disperarea are o imensă putere. De care politicienii sunt tâmpiți dacă nu țin cont.
Ați văzut fețele desfigurate ale unora dintre politicienii de la putere după saltul din Parlament? Dacă da, atunci ați observat că emanau frică. O frică animalică, o frică pentru pieile proprii. Și nu este deloc rău. Este bine că a început să le fie frică. Știu că nu pot tranzacționa cu disperarea, cu oameni care nu mai au ce pierde, hotărâți să se sacrifice.
O seamă de comentatori au spus că gestul lui Adrian Sobaru a fost regretabil. Nu, n-a fost, a fost un gest de-o mare demnitate. Alții încearcă să acrediteze ideea că nu este în toate mințile, o minciună convenabilă puterii, mizerabilă. Sobaru este nebun cum nebun a fost și Liviu Babeș, și Călin Nemeș, cum nebuni au fost și cei care au ieșit pe străzi în decembrie 1989.
Numai că oameni ca Adrian Sobaru sunt puțini la noi. Apoi, unii își pun întrebarea dacă această populație ar merita sacrificiul lor. Și pe drept cuvânt. Câți dintre milioanele de locuitori ai României știu de Babeș și Nemeș, și câți îl regretă pe Ceaușescu și susțin că nu au avut de suferit în perioada comunistă? Pocitaniile din Parlament au ajuns unde sunt după ce au fost votate uninominal, și de români, nu de patagonezi.
Dacă nu va recădea în letargie, după episodul Sobaru, societatea românească este coaptă pentru o radicalizare a protestelor, atomizată, și de aceea imposibil de prevenit. Cine are chef, nu e contraindicat să citească despre evenimentele din Italia și Germania anilor `70. Este o temă de gândire pentru intelectuali. Și să nu se aplece asupra chestiunilor ideologice, ci asupra contextului social. Însă cred că societatea va recădea. Nu degeaba și imnul național e scris parcă pentru somnoroși.

Editorial publicat pe Agentia de Carte si pe portalul CorectNews