până nu de mult în mine creștea o floare / acum nu au mai rămas decât rădăcinile ei uscate, adânc înfipte în găleata de sânge ce-și poartă numele de inimă / nu ne dăm seama niciodată cum se rup încet legăturile dintre două ființe care într-un vag punct culminant se iubeau / începem timid să ne purtăm singuri bagajele pe drumuri separate, lăsând o vagă dâră a ceva ce am trăit profund într-o altă eră, desprinsă parcă dintr-o altă poveste în care noi nu ne regăsim niciodată în prezent.
toate lucrurile se sfârșesc singure, cu toate durerile și defectele lor.