Nu-i spune vieții că de azi o păcălesc
Și plec cu primul tren din gară
Departe, într-un loc cu soare și zâmbete
Să schimb tot ce-i deșart cu visul meu
Nu-i spune zilei că de azi n-o s-o mai văd
Pentru că regret și rău îmi pare
Că plec, când mai aveam atâtea de trăit
Nu-i spune mamei, care în prag așteaptă
Să mă întorc, să nu mai plec
Nu le spune tatei și iubitului meu soț
Că durerea m-a învins, iar de azi să mai stau nu pot
Nu îi spune nopții care mi-a fost călăuză de atâtea ori
Că ochii mi i-am închis
Ca lacrimile și întunericul să nu-l mai văd
Durerea celor dragi
Să o iau cu mine, să nu le fie greu
Cum îmi este mie acum
Spune-i ploii să nu mai cadă
Lasă vântul să adie
Atât de tare, încât să n-aud
Inimile sfărâmate pe care în urmă eu le las
Spune-i timpului să stea în loc
Să mă lase să-i sărut pe cei dragi
Și să le spun că de azi
Călăuza lor în viața sunt
Iar din cer, îi voi veghea, ca frica să dispară
Iar când ziua plecării lor va veni
O să-i aștept în gară
Că dor mi-a fost și nu mai pot