Credeam că-ți poate spune si altcineva
că primăvara caișii bat la porțile raiului
și cern către cer ninsoare de petale,
să o preschimbe el în fulguială de dor
pentru o iarnă întreagă.

Azi am iubit un colț de soare,
până la lacrimi.
Vedeam că trecerea mea nu a lăsat urme
pe zăpada proaspăt așternută.
E ca și cum,
de azi am învățat să iubesc,
fără să-l aștept pe mâine să-mi arate
ce...ar fi trebuit.

E de-ajuns o clipă neașteptată,
când ești al tău pe de-a-ntregul,
chiar daca ai mângâiat neatinsul,
ai plutit în necuprins
si te-ai întors...
căci o poți lua mereu
de la-nceput.