în zilele reci ne încălzeam mâinile
strângând sub haină animalul salvat
mergeam pur și simplu să-i dăm drumul undeva
mai aproape de locul în care
știa el să moară
la timpul potrivit

când se încălzea afară
aerul se dădea la o parte
vedeam în sfârșit căsuța cea stranie
cu mușchi pe-acoperiș și nuiele crescute oblic
ca și cum ar fi fost țesută pe-o haină
purtată mereu
mereu purtată
până ajungi în sfârșit
într-un loc atât de fantastic
încât te poate pur și simplu
ține înăuntru

(e-un mod de-a merge înainte
uitându-te într-un singur punct
până dispare

știam un nebun
își smucea patul de spital
pentru că aerul era
irespirabil
îi spuneau
ceva de maică-sa moartă
atunci se-ntampla o minune
uita
să mai miște)

înăuntru
totul lucea nefiresc
fiecare lucru avea o dantelă
ceșcuțele, masa și ceainicul de-aramă
șifonierul
cu vitrina în mijloc
păpușa de ghips
scăpată de pe-un pod oarecare
ai alergat după ea
până ce nu s-a mai văzut

în zilele reci ne uitam prea puțin
animalul salvat
o zbughea imediat
fugea nebun pe deasupra zăpezii