Prietenul Dan Mircea Cipariu a scris nu demult pe « Agenția de Carte » despre « Terorismul cultural pe Net! ». Este un fenomen neliniștitor prin amploare. Cipariu afirma că « Sunt mulți scriitori și intelectuali autentici care și-au retras colaborările din pagini web ori din ziare în urma abuzurilor de limbaj și de logică exultate pe forumuri ori în locurile virtuale dedicate comentariilor unor articole și unor texte».
Așa-i, acesta-i adevărul. Dar nu înseamnă că poziția acestor scriitori și intelectuali este cea corectă, deși e de înțeles psihologic. Ei abandonează un mediu comunicațional cu potențial imens cedând în fața impostorilor, a «teroriștilor culturali » . Ca să evidențiez pregnant eroarea, spun: oamenii trebuie să renunțe la zborul cu avioanele de frica atentatelor și să călătorească, mai încet, doar cu vapoarele și trenurile? Apoi, deși s-ar putea să sune deplasat prin diferența de amploare- SUA ar trebui să-și cedeze pozițiile și să-și încalce principiile în urma presiunilor lui Ben Ladin și a altora ca el, cu gândire de cavernă? Sunt convins că nu. De pe urma fricii câștigă “băieții răi”, și în cazul culturii, și în cel al relaționărilor internaționale. Iar viitorul fără mediul virtual este ca și cum am perora despre aprinderea focului în absența scânteii.
Pe lângă lărgirea numărului cititorilor, netul alungă distanțele, șterge măcar și parțial demarcația între capitală și provincie. Deși nu locuiesc în București, mi-am făcut o mulțime de prieteni printre scriitori prin intermediul netului. Și pe Cipariu, că tot l-am amintit, l-am cunoscut astfel. Nu știu cum m-aș descurca în prezent fără internet, care mi-a devenit o a doua mână dreaptă. Cu toate că pentru mulți o să pară neverosimil, prin intermediul internetului am luat legătura anul trecut cu editura “Tritonic”, care mi-a publicat pe cheltuiala sa romanul “Zilele mele cu Renata”. Contractul l-am semnat prin poștă și l-am cunoscut pe directorul editurii abia după perfectarea actelor. Zilele trecute am semnat tot prin poștă contractul pentru volumul de proză scurtă “Deania neagră”, cu editura bucureșteană “Herg Benet”. Urmează să apară în mai, tot pe cheltuiala editurii. I-am contactat pe Facebook. Pe Alexandru Voicescu, directorul de la “Herg Benet”, încă nu l-am văzut la față decât în fotografii.
Ce aș fi câștigat dacă nu utilizam netul, de teama celor nărăviți la înjurături? Și am fost înjurat destul, pentru articolele politice. Aș fi publicat cărțile, mai ales pe fondul crizei? Mă îndoiesc. Fiecare să tragă ce concluzie dorește.