dacă la noapte va ploua, o să-mi întind mâinile
pe geam amintindu-mi
de clipele
în care
clovnul de pe tavan începea să gâfâie,
uneori
stăteam ghemuită în pat și îl ascultam, alteori
adormeam
cu el în gând și mă visam într-o pădure,
alergând fără să mă pot
opri,
alergând spre tine,
sau cel puțin așa cred,
(din cele câteva zeci de repetări tot nu am reușit să
îmi dau seama)
am înțeles că
niciodată nu se va ajunge acolo unde vrei,
dar e frumos să alergi
convins de destinație.

dacă la noapte va ploua o să-mi
întind
mâinile pe geam, o să-mi imaginez că sunt
la sat, în livadă, am 8 ani, e toamnă... (încă 4 luni
și scriu prima mea poezie),
nu mai vreau
mâinile astea care s-au pârlit încercând să prindă soarele
și și-au revenit cu pixul în mână.

vreau culorile reunite
(să se spele)

dacă la noapte va ploua o să-mi
întind
mâinile pe geam (și o să le privesc topindu-se) o să-mi
imaginez că sunt în pădure
iar emoțiile le sunt transpuse copacilor, mereu
mi-am dorit să joc
un rol
de spectator, e liniște,
dacă la noapte va ploua atunci în mine va ninge.