Pe crestetu`mi mi`a fost asezata o coroana de spini
Ce nevoita sunt a o purta
spre a simtii eternul chin...
Nelinistea si tristetea
in care sufletul meu se zbate
imi ofera marea deziluzie
in mii si mii de soapte.

Din nou fost`am dezamagita,
cu lacrimi crunte`am plans...
Si fost`am umilita...

De azi eu imi aleg drumul
pe care voi pasi,
Prefer ca de`acum
singura eu imi voi urmari
propriile principii si ganduri,
purtate`n zare de rafale de vanturi!

Inchid iarasi ochii
si prefer sa`mi mint sufletul,
iar de cineva ma va intreba in dodii
de ce mi`e mahnit chipul
voi zambii fals si voi spune:
"-eu n`am nimic...credeti`ma pe bune!"

Chiar de inima`mi va sti adevarul,
in mormant voi lua cu mine
imaginea ta si cu dorul,
ce prea mult timp eu ti l`am purtat
si tie nici o secunda nu ti`a pasat...

Si`mi continui drumul cu coroana de spini,
pana ce inima`mi zdrobita
isi va gasii sfarsitul in eternul chin...