trăiesc viața asta de parcă aș vizita un muzeu din goana trenului
același ritm aceeași legănare aceeași somnolență continuă
din care mă trezesc doar ca să mut singurătatea în celălalt plămân

nu mai știu nu mai știu ce gări mi s-au perindat pe sub unghii
le văd roase până la carne și asta mă anunță că sunt încă departe
mi-e sete omule mi-e foame dar mi-e frică să cobor dacă rămân
și devin un cerșetor dacă nu știu să dansez destul de prost ?

stăm față în față omule pe câte o canapea identică
ba eu citesc ba tu muști dintr-un ou fiert ba eu îmi imaginez că fumez
te încui în muzica ta în cartea ta și doar dacă te-aș călca în picioare
ai recunoaște că ești acasă
respirăm egal și tot egală frica ne atârnă de gât ca un ștreang

urlu urlu urlu urlu urlu
dar toate urletele nimeresc sub roțile trenului
fără ca tempoul să se piardă
uneori urletele mele mă adorm

vizitează-mă cât să adun de-o pâine