un șir de case deasupra apei, pilonii subțiri
le lasă adesea în vânt
am ajuns să știu fără drum și aproape fără nicio urmare
duminică mai las câte-un buchet de flori și-atât

ce fată frumoasă am fost, cum umblam tremurând
stingând luminile pe holul cu molii
cineva ar fi pus o lumânare în geam, eu lăsam
o mână de zmeură și-atât

e-o iarbă pe care o iei pe haine și-o porți
sau faci niște geamuri înalte și-o barcă
mai ai ceva de făcut și norii se schimbă
se schimbă întruna

aș fi trecut oricum, uneori
ascult tensiunea din stâlpi înainte de ploaie,
alteori
doar pipăi oasele mici ale Lisei
cum aș căuta un loc
de atârnat căsuțe colorate

nimeni nu se uită în ce se frâng mâinile
sorțul miroase a fructe și-a fagure
nu știu de ce-mi pare rău
când eram mici prindeam păsări sub găleata cu smalț
zburau oricum pe lângă mână
acum mă poartă-un șoarece prin casă
mă lovesc de prăjituri acrișoare

aud șuierul străzilor tot mai departe
așa cum am încetat să mai cred
că norii pot ține oameni