S-au scuturat, de ieri până astăzi, îngerii de culorile lor, s-au lăsat, în iarbă, păscuți de tot felul de guri, împotrivă-le. Un miros de jertfă fără de altar aduce un poet la gura sobei, trosnind idei despre o viață netrăită întru motivația nașterii Sinelui, cu care ar fi trebuit să se arunce-n foc. Aerul acesta se lasă petrecut nu cu frunze chircite-n octombrie, așa cum vederea, de lumină, ne face să credem, ci cu tristeți obosite de atâta singurătate, în marșul turmei către un singur Apoi, atât de la-ndemână.
Triumful e al lucrurilor, al lucrurilor cu care ne conștientizăm existența: încă de copii ne-au plăcut jucăriile, nu-i așa?!
Pe timpul somnului, visează oricine cu îngeri naivi și beți de fără voie.
Pe timpul toamnei, orice frunză e-n stare să pice în mijloc de ochi familiarizat cu firescul.
Vântul nu se poate prinde în palmă.
Îngerii nu se pot opri în iarbă.
Poeții nu mor.
Iubirea nu trece.