Marylin uitase să-și pună șnurul între picioare: uneori, în lift, la coborâre, cercetam dacă avea șnurul, apoi mă făceam praf și pulbere fără grijă; nu mai spun, adică spun, că-mi oferea consultanță!

...
Șnurul este o înfășurare de ațișoare, de fire – d-aia nu-ți poți ieși, așa de ușor, din fire... Am făcut firișoarele ghem. N-a mers. Le-am călcat, nervos, în picioare. Le-am ”înghemuit”. L-am innodat (firișorul, șnurul, șiretul). M-am simțit ca-n Paradis. Am întins firișorul și m-am uitat la el. Era dezinvolt. Nu cred că avea mai mult de o jumătate de metru lungime. Am agățat o găleată de gunoi de el. A mers. E rezistent. L-am făcut ghem și am început să sar pe el. Marylin și-a strâns părul și și l-a legat cu el, cu firișorul. Toate lucrurile păreau a fi-n regulă. Apoi, Marylin a plecat la serviciu și și-a lăsat șiretul acasă. Eu am tăiat șiretul. În secțiune se zăreau zeci, chiar sute de firișoare. Am numărat în disperare de cauză câteva, apoi am renunțat. Când a venit acasă, Marylin mi-a spus că șnurul e mai bun decât elasticul pentru prinsul părului și mi-a demonstrat pe viu. De furie, eu, am trecut prin toate culorile curcubeului. Culoarea ochilor n-am reușit să mi-o schimb, dar... nici timpul nu-i trecut. M-am hotărât să stau la plajă cu ochii deschiși, până mi se va bronza albul ochilor.

...
În așteptarea-i am conceput poemul ”Așteptând-o pe Godoată”:
o
ce
fum
urmă
glezna
albicioasă
Marilyn mănâncă fasole
iar vânturile-i saltă fustele
acuzabilă fiind gaura de aerisire
femeiea nu se proptește-n confuzie
plasamentul mâinilor arată conflictul de interese
avea ce-i trebuia precum și o vacă desăvârșită a Domnului
numai icra neagră-i era infestată – numai ea –
teslă capă dar și spadă

...
A, altădată mă făcuse incapabil, și-am încasat-o... ca atare, pentru că mă implicasem și-n ea, de-am ajuns și la fundul sacului, dar și-al lacului. Numai Arcibald mă compătimea cu cubulețele lui și cu lumea dată cu fundu-n sus – punea gheață și cu și fără rost, era-n stare să pună cubulețe de ghiață până și-n ciorbă.
Am rămas cu o mare întrebare-n sufletul meu: melcii lasă urme, ori reacțiile lor sunt de ne-bănuit, precum ale salamului? În rest am avut parte numai de șocuri. Le pot numi: șocurile vieții mele. Ele conțin și o doză de absurd, dar mai bine decât atâta nu se poate!