Somnul îi face pe copii mari. De aceea nu înțeleg de ce „sfântul” Andrei al revoluției pașoptiste a formulat dictonul foarte controversat „Deșteaptă-te, române, din somnul cel de moarte, în care te-adânciră barbarii de tirani…” De ce să fi adormit cândva, undeva noi într-un somn cataleptic, „de moarte”? Chiar numai pe noi ne hăituiau barbarii în Antichitate și-n Evul Mediu timpuriu? Sau un alt „sfânt” pașoptist, Nicolae, închis la Mărgineni, ținut în apă exact ca un batracian pe timpul lui Alexandru D. Ghica, apoi ridicat la cer din Palermo, scria fulminantul său op monografic „Românii supt Mihai Voievod Viteazul”, de parcă toți românii fuseseră absorbiți pe atunci de-o ocupație foarte perseverentă… uniți în simțiri, pentru că într-un cuget e fiecare, că doar interesul poartă fesul!

Dacă stau acum să mă gândesc și vreau să fiu rău, Românii supt mai degrabă șes cu margarete, mac, ori cânepă și in, pe margini și cu multă romaniță, dacă oricum grâul cel frumos s-a strâns.

Păi nu-mi dădeam seama pe vremea lui Mihai Viteazul că Sinan Pașa voia și trecea Neajlovul ca să ardă Ungrovlahia. Sau că împăratul de la Viana se pregătea să-mi decapiteze și basta ditamai copaciul de bărbat, de care se speriase și Gâdea… Acum dorim un Basta, o insurecție armată ca-n august ’44, sau o ieșire în stradă mult mai mare decât cele de pe 21-22 decembrie 1989, ori 19 mai 2010. Iar la Realitatea, Antena 3, luările de poziție împotriva Pocitaniei – Doamne, iartă-mă, c-am ajuns să vorbesc așa, dar ne-aduce în stare – trec mai mult drept boscorodeli, după opinia celor aleși, care de fapt nu vor să mai răspundă nimic, ori să atace, să contraatace cu osârdie, fără autocritica de pe timpul Partidului Unic cu steag oranj-roșu. În locul secerii și ciocanului aleșii națiunii au pus ca reclame romanițe, frunze de mentă, busuioc. Așa au atras, prin hilarele ițe, prin prefăcătorie că ar vrea să reformeze sistemul, dar nu sunt lăsați s-o facă…

Doamne, ce bine e să locuiască frații împreună!... Petru voia să facă și colibe lui Iisus, Moise și Ilie. Numai noi, Românii romani nu prea intenționăm să facem oicumena, ori națiune în mileniul al treilea. Alte state s-au străduit, se luptă pentru acest lucru obișnuit, să trăiască ei liniștit. Pe noi ne preocupă mult și grija altora.

Suntem pigmei pentru că nu s-a dorit aici să fim mari. După înregistrarea unor creșteri record la copii în ultimii cincisprezece-douăzeci de ani urmează să vedem și o curbă descendentă în raport cu fizicul la români.

Am găsit și eu pe Wikipedia – ea să trăiască, pentru că la școală eram învățați numai că „ce (sic!) flăcă(ri) eram odată”, apropo de tendințe cenacliere și de Cântarea României, „Eroi am fost, eroi mai furăm…” – un rezumat al vieții și activității unui domn Ghica. Bineînțeles, că nu acela Ion, care împreună cu Bălcescu și cu un Tell au fondat „Frăția”. E vorba de mai sus pomenitul Alexandru D. Ghica (netras De Chica Sa). Și acesta i-a persecutat pe bulgari, chiar înainte de-a fi detronat. Mai știm noi unul ce s-a legat de ei, acum vreo zece ani, tot pe degeaba, de i-a enervat Bine. Iată cine ne-a fost domnul pământean… pus tovărășește de ruși (primul în ordine, pentru că Nicolae Ceaușescu a fost un A.D. Ghica II, iar din 2004 a venit rândul ungerii moscovito-leningrădene și a lui A.D. Ghica III zis și împărat rusofil, omologul lui Putin prin ocupații anterioare, de făcut servicii speciale în casă ori în balta albastră de lângă Europa Occidentală, pe unde și-a băgat pe sub mânecă multe relații internaționale, încurcate rău, polițe neplătite nici astăzi:

„Alexandru D. Ghica (n. 1796 — d. 1862) a fost primul domnitor regulamentar al Þării Românești: aprilie 1834 - 7 octombrie 1842 și caimacam: 4 iulie 1856 - octombrie 1858.

S-a născut în 1796, fiind fiul lui Dimitrie Alexandru Ghica și frate cu Grigore al IV-lea Ghica. Ar fi trebuit să fie numit conform Regulamentului Organic de o Adunare obștească extraordinară, însă datorită convenției speciale din ianuarie 1834 de la Petersburg, s-a hotărât în mod excepțional ca domnitorii Moldovei și Munteniei să fie numiți de către ruși și turci. A fost numit ca domnitor de ruși, odată cu numirea lui Mihail Sturdza în Moldova de către turci, după încetarea ocupatiei rusești (1828 - 1834). Trebuia să guverneze în spiritul și litera Regulamentului organic. Pentru a controla situația, Rusia îl inconjoară cu agenți devotați, greci si ruși, punându-l sub controlul strict al consulului Ruckmann, care s-a amestecat în toate afacerile interne ale țării, devenind arbitru între domnitor și restul administrației. Acest lucru a trezit o opoziție națională în Adunarea obștească, ceea ce îl încurcă și mai mult pe domnitor și, zăpăcindu-l, îl face sa cadă în greșeli tot mai mari de pură conducere (1837). Situația se încurcă și mai mult în 1838, când noua Adunare obștească respinge cererea rușilor de a adăuga în Regulamentul Organic un articol nou care tindea să sugrume independența internă a țării. Rușii însă triumfă, prin obținerea unui firman in acest sens de la Poartă și, prin intermediul domnitorului, îi persecută groaznic pe oponenți. Ghica nu era în relații bune nici cu rușii nici cu țara; cu primii pentru că nu aveau o unealtă energică, iar țara, pe de altă parte, se vedea lovită, din cauza acțiunilor rusești, în dezvoltarea sa culturală și națională. O piedică a guvernului lui Ghica a constituit-o și opoziția personală a mitropolitului Neofit, care, în același timp, exprima și nemulțumirile celorlalți. Această situație era hranită de ruși, în pofida contraacțiunii consulului francez. Pentru a-i satisface pe turci, Ghica sfărâma eteria sârbo-bulgară care pregătea în țară intervenția militară Rusiei (1841). În acel moment, soarta lui era hotărâtă. Noua Adunare obștească din 1842 răspunde mesajului domnesc cu o adresă învinuitoare domniei, care, împărtășită celor două curți, determină o anchetă, al cărei rezultat este destituirea lui Ghica (7 octombrie 1842).”

Opoziția națională în Adunarea Obșetească îmi aduce aminte de cei 322 de parlamentari din 2007 și de faptul că tot la mustață a continuat să reziste și noul A.D. Ghica (adică din alianța D.A. întoarsă de el pe dos – bineînțeles că și de alții, că n-o fi dracul atât de negru, vorba susținătorilor săi…). Greșelile tot mai mari de „pură conducere” ale lui A.D. Ghica de după 1837 sunt cauzate de riposta necontrolată a domnitorului vrut și susținut de ruși, pentru a face în ciudă boierilor care nu-l vedeau în stare să scoată din marasmul oriental țara. Exact ca înăsprirea totală a felui de domnie, din 2007, după o sută șaptezeci de ani. Numai că agenții de la Răsărit lucrează mult mai subtil, mai ales după ce s-au implicat prin Vergilius Măgureanus (Măgăreanul sau calul troian între oi) în vinderea serviciului de casă bodyguard.

Mai observ încă o similitudine. Romanițele sau oamenii care au ieșit din mantaua lui Roman (Gogol al nostru), nulitățile acestea într-ale politicii și economiei, clănțăii destabilizării României postdecembriste nu fac altceva decât ceea ce au făcut oamenii lui Ogor Voronic în Basarabia de după 2001. Reiau în final un citat din viața lui Alexandru D. Ghica, pentru a se medita asupra sa: „Trebuia să guverneze în spiritul și litera Regulamentului organic. Pentru a controla situația, Rusia îl inconjoară cu agenți devotați, greci si ruși, punându-l sub controlul strict al consulului Ruckmann, care s-a amestecat în toate afacerile interne ale țării, devenind arbitru între domnitor și restul administrației.” Ruckmannii sunt printre noi. Ruckmann-ul din anii ’90 doar a pregătit terenul destabilizării statale în mileniul al treilea, inconștient sau de bună voie (cu multă voie bună, pentru a se da în stambă la bătrânețe).