În dimineața venirii tale,
Răsăritul a durat o lună încheiată.
Pelicani ridicați în zbor
spre malurile Nilului
s-au întors din drum,
cu larg ocol
deasupra câmpiilor luminate,
de la miazăzi.

Purtai sandale
de pe care nisipul plajelor
nu se scuturase încă,
te mândreai
cu anomalia genetică,
vizibilă
prin bustul brun.
În locul ultimei perechi de coaste
îți crescuseră
luni în al doilea pătrar,
strălucitor încovoiate,
uituce în creștere,
până la consecințe astronomice.

Omenește și neomenește,
când vindecător,
când tragic,
uitam cu toții.
Apa, de ploi,
verdele, de galben,
iarba, de brumă,
cerul, de nori,
vântul, de furtună.
Noi,
ca nimeni,
și de noi și de ceilalți.

Saci de voiaj
îndesați cu
resemnări
mărunțite,
zăceau abandonați
în camera bagajelor de mână.
Oameni
ce nu-și aminteau
de oraș
cutreierau
țărmuri, câmpuri, creste.
În sandale de pe care
nisipul plajelor
nu se scuturase încă,
se întorceau
la un alt acasă,
unde,
gutui
mușcau amoros
din buzele lor
migratoare.

Tuturor călăuză
aerul tău Toamnă,
care atingea
la început pielea,
iute apoi,
ridica făptura
pe muntele
cu formă de pasăre,
într-un loc
mai aproape
de cer.