s-ar putea spune niarne că-n somn murim
aruncând amintirile peste ceilalți
ca umbrele care se așează pe mormintele
sfinților bântuindu-le sufletul cu miresmele
cosmice umblăm prin trecutul lor le cernem
înțelpciunea să rodească-n rădăcini apoi
ne trezim reîncarnați din huma în care
cresc spinii dăm năvală să schimbăm
direcția nu știu cărui foc ne-mbrățișează
fumul lui nu mai vedem doar simțim
căzătura ca pe-o durere a unui olog care-și jeluiește
piciorul amputat of niarne s-ar zice că
prin noi trec toate râurile pământului rămânând
în urma lor prundișul pe care alunecăm
niciun răsărit nu ne rămâne pe retină totdeauna
timpul îi suflă respirarea-n asfințit ca niște somnambuli
ne avântăm pe acoperișul lumii mânați de
volnicia sorții trezirea însă are gustul somnului
când ne sărută buzele cu lacrima muiată-n tină
este mai dulce decât apa de care tot însetăm


9 octombrie 2011