ascult ropotul acestor picături
de ploaie niarne parcă mi-ar străbate
trupul cu schije înfigându-se lin în
existența mea săpându-i albii prin care
îmi curg veacurile învolburate nimic vesel
nu-mi răsună din această sarabandă
dezlănțuită ca un joc sălbatic pe tăcerea
lumii se înfruntă zeii niarne și la fiecare
clipire din ochi slobozesc pe pământ lacrimi
unele dulci din care răsar instincte materne
da niarne din seva lor crește iarba din
nectarul lor se înalță iubirile dar altele niarne
răspândesc sucul amăgirilor stors din mușcătura
discordiei acesta penetrează porii și iau
în stăpânire sângele cald amărându-l cu
veninul ispitei bietul suflet niarne se-așază
chircit la răspântia acestor lacrimi uneori
ajungând doar robul unor visuri care dispar
odată cu ploaia când cine știe pe unde le cară
torenții atunci când nu știm sau uităm să
punem stăvilar


10 ianuarie 2012