te uită, toamnă, pe unde mergi, să nu te-mpiedici în frunze,
să nu te risipești la tălpile lumii
să nu mă-nchizi în ochiul tău flămând.

într-una din zilele acestea am văzut cum timpul
negocia cu rochiile mele.
zestrea mea însă e la păstrare într-o ladă cu lacăt
și priviri laterale.
o deschid la amurg, din ea iese o lumină
care-i îndrăgostește pe crai
de buzele mele.
în amurg, ei bat toaca sângelui și vin călări,
rod temeliile firii, mă strigă, alină, pe mine.

(orice poveste are-o trecere pe lângă sine.)

într-una din nopțile acestea am văzut cum timpul
tămâia mormântul unor mărgele roșii de sare.
sunt prințesa lui subțire și nocturnă, am margini reci
și priviri letale.

(sunt o prințesă care își pedepsește o vină
închisă-n arterele unui bol de lumină.)

pășesc cu grijă, sunt beată și las înțărcată tăcerea
dospesc uriaș o insulă cu trasee confuze

te uită, toamnă, pe unde mergi, să nu te-mpiedici în frunze.