azi suntem în stare de creație ne spunem ca să ne înfrânăm degetele să se mai joace cu stiloul cu buzele sau cu părul în salonul acesta suntem doar oameni aleși de obicei ne alegem în oglinzi de circ altădată râcâim compulsiv cicatricea lăsată de caninul bont al neputinței apoi sunt zilele neasemuite în care cuvântul e singurul oblon deschis în sufrageria împuțită a lumii sub conul de lumină gălbuie agonizăm cuminți (blazon) creaturi de cerneală uscată dependente de penumbră
în așteptarea unui fenomen meteorologic extrem noi murim zilnic

epitaf
“într-o frumoasă dimineață de mai, o zveltă amazoană, călare pe o somptuoasă iapă alezană, parcurgea, prin mijlocul florilor, aleile din Bois…”