Te uită cum cerne albul pe ierburi,
Cuvintele negre apasă-n răscruci,
Cad păsări de ceară-n lumina din urmă
Și rima din gânduri se-ntoarce-n năluci.

Alergi prin rânduri țipate de-o stâncă
Și plângi de visuri strivite în amiezi;
Întorci privirea-n răcoarea cea blândă
Și-i ierți pe cei ce nu te lasă să șezi.

Bat clopotele în iarna din toamnă;
Răsăritu-i eter, sălaș fără chip.
Cad păsări de ceară-n lumina din urmă
Și cuvântul alb se înnoadă-n nisip…

Cu tristețe,
Ileana Popescu Bâldea