ultima dată când te-am zărit
aveai privirile captive în lațul unor cearcăne de fum
agățai un rictus de linia buzelor și ningeai viscolit
despărțind toate urmele

treptele caută rotundul întregului
iar scara nici măcar nu mai știe ce vrea
răsuflă tot mai greu sub aripile despărțite
de amintirea zborului căzut

știam că n-o să ne mai întâlnim
dar măcar pot să sper că insula mai vâslește
împărțind apele și culoarea înserării
între două zile nicicând trăite…