încă respir locurile astea ,
în amintiri cerul pare atât de liniștit și de albastru
de parcă vrea să-i privesc norii
cum se plimbă.

azi am simțit iar vântul lent, de primăvară,
cum trece peste mormintele mele
și împrăștie petale de flori.

Petre este băiat mare acum, a știut să crească
și să fie fericit.
desigur că l-am închis într-o cameră de pe hol,
și el mă închisese mai devreme,
iar acum sunt două camere negre,
unde nu mai intră nimeni.

nopțile sunt la fel de uzuale,
operate pe viu și cusute cu muzică,
sub un tavan comod.
aici se storc multe stele de viață,
câteodată
vreau o cafea tare, după miezul nopții.