-Aaaa, dragul meu prieten, iubitul meu, tocmai la tine veneam...Ce fericire să dau peste tine, fix în mijlocul Londrei, când te știam la mile depărtare, la Paris, ooo, Paris....da, da.... și cufundat în lecturi plicticoase de medicină legală! Nici nu știi cât mă bucur să te văd aici, fix pe mijlocul Tamisei!
Dar spune-mi, dragul meu Watson, când veneai încoace,
ai observat ceva ciudat la oamenii pe lângă care treceai?
Nu ți s-a părut nimic ciudat? Nici măcar pantofii roșii ai domnișoarei de adineauri?
Mă îndoiesc, dragul meu Watson, că nu. Dă-mi voie însă să-ți spun doar atât:
vin de la Regină.
Exact, ai intuit bine: Regina și-a amintit și de tine și îți trimite salutările sale cordiale.
Cum ar spune un amic de-al nostru comun, mister John Smith, a fi în grații, înseamnă că ești, irevocabil, domnul meu, un paj drăgălaș și zglobiu.
Prin urmare, să atacăm problema fățiș:
- Ești nebun după madame K?! Nu, nu vorbi, nu-i necesar, deocamdată.
- Așadar, o iubești. Nimic spectaculos în asta, știm amândoi.
- Ea te iubește? Nu încape vorbă, încă o face, slavă Domnului! Altfel, ce rost zâmbetul ăsta ușor tâmp de pe față, floarea de la butonieră, bombeul pantofilor strălucind de unsoare (sunt noi și extrem de scumpi, nu-i așa?), bastonul lustruit bine și lavaliera în ton cu moda zilei, de un violet aproape sadic pentru ochiul uman! Nimic mai clar și mai la îndemână, iubitul meu prieten!
Așadar, dragostea plutește în aer, păsărelele ciripesc și munți de confetti se revarsă amețitor peste umerii veșnic tineri ai perechii noastre îndrăgostite! Ce frumos, ce frumos, dragul meu Watson, dă-mi voie să mă declar ușor invidios, gelos chiar pe tinerețea și norocul dumitale! Iar cum un bătrân ca mine nu poate rezista tentației augmentative și ispitei logicii atotstăpânitoare - vorbesc aici de logica vieții, desigur – îmi vei permite încă o indiscreție mică, nevinovată chiar:
- Îmi spuneți și mie când aveți de gând să o faceți?
O, dar nu te încrunta, iubitul meu tovarăș, întrebarea mea e de o simplitate dezarmantă în fapt: întreb când veți fugi în lume, logic. Fiindcă prevăd - și asta iarăși e ușor de ghicit - că va fi duminică, când clopotele bisericilor vor zburătăci toți porumbeii din toate parcurile Londrei. Așadar, duminica asta, la 12 fix, da,da, în 3 zile veți...veți fi în Rai! Doamne, cât vă invidiez și vă admir! Minunat, minunat! Domne, am trăit s-o văd și pe asta! Ce frumos, ce frumos, dragul meu Watson, dă-mi voie să te...
Sau nu e? Înclin să cred, după expresia lungă pe care ai atârnat-o pe fața dumitale că nu-i chiar așa. Vai nu....mai că mă faci să cred că-i tocmai pe dos! Se poate, dragul meu Watson? Cu logica matale? Cu flerul Domniei tale care adulmeca făptașul de la 2 poște, când însuși eu aveam îndoieli? Tu, cu teoria Măriei Tale că dragostea e o crimă și, mai mult, o crimă în serie prin care natura ucide logica în veșnica ei lăcomie de viață? Tocmai tu, ce-mi turuiai cu orele despre orbul găinilor pe care-l au toți îndrăgostiții, amuzându-te teribil de toți poeții și filosofii ce-au flecărit ca niște cocoși jumuliți pe seama acestui subiect milenar?
Să-ți spun ceva, dragul meu: mă așteptam.
Am considerat însă mereu că e ceva prin care trebuie să treacă orice bărbat.
Vezi, tu, dragul meu Watson, nu ești singurul care...
Dar hai mai bine să-ți povestesc de Regină, că uitai să-ți spun ab initio.
Nici nu-ți trece prin cap unde m-a dus și ce-am văzut acolo.
Într-un loc foarte rău, iubitul meu. Ascultă ce-au văzut ochii mei:
Legat la ochi, am fost coborât sub pământ, cu Regina și una din gărzile sale.
Când am fost dezlegat, am văzut un bărbat tras pe o roată,
dar nu orice roată și nu era un bărbat oarecare. Ba acum aș putea spune că
găsesc ceva asemănări între tine și el. Era așadar un bărbat bine îmbrăcat,
cu trăsături fine ale mâinilor, cu buzele strânse, dar senzuale și totodată ferme,
cu glas sonor și picioare sigure, zvelte.
Nu știu de ce mi s-au umplut ochii de lacrimi, nu știu. De la copiii ce cântau în cor alături cu lumânări aprinse? De la zgomotul apei ce șiroia peste acel trup tremurând ca un pește pe uscat? Sau poate la auzul vocii sale ce repeta într-una Kim-ly, Kim-ly, Kim-ly?
M-am chircit la pământ și-am hohotit ca un apucat. Înseși Regina a vărsat o lacrimă în pocalul de aur.
Am ieșit apoi luat în brațe de gardian și așezat într-un jilț cu ziarul și pipa în față.
Îți spun, dragul meu prieten, nicicând n-am fost mai tulburat și n-am plâns mai abitir ca atunci.
Mi-a povestit apoi Alteța Sa, ridicându-și degetul mic în timp ce sorbeam sub un umbrar ceaiul de la ora 5, că acel bărbat a fost în țara lui un om puternic și bun, iar Kim-ly, o femeie frumoasă și... violetă. Exact acesta este cuvântul, dragul meu Watson! Cică s-au iubit mult, a continuat Regina, așezând ceașca pe tăviță, fără nicio tresărire a ceaiului, s-au iubit și atât.
Mai mult nu se știe, iscoadele sale n-au aflat niciodată tot adevărul. Însă, bărbatul acela minunat a cerut această osândă. Regina a înclinat capul, lucrurile au fost aranjate. Aș îndrăzni să adaug pentru totdeauna, dacă nu am ști amândoi ce puțin e aceasta.
Știi ce cred, însă, iubitul meu? Ah, de-aș fi poet aș zice că ea este roata care-l adapă cu viață, iar acest chin dulce, al lui sau al ei, e o mană cerească. Sau că puterea, Viața însăși, ne trage încontinuu în acest dans al cuțitelor, cețos și lugubru.
Tu ce spui, iubirea mea? Ai lovi dacă trebuie să lovești? Ai strivi orice urmă de zâmbet,
dacă trebuie să strivești? M-ai călca pe față dacă îți cer înadins? Mi-ai suci gâtul ca unui pui de vrabie căzut dimineața din cuib?
Există o singură crimă, amintește-ți ce am vorbit: Julietta, acea ființă ce ne înspăimântă mereu; iar ei, ghiocel scump, demult i s-a luat piuitul.