De mântuire (lui Ati)

în casa aceea se cerne tăcerea
îngerii se preling pe pereți
din icoane picură oameni de ceară
și candele sterpe cu flacăra smulsă

iar visele, ei visele
împrăștie roduri zălude, metafore
care simt privirea de ciclop
ce străbate partea străină din mine

sărutul sirenei se sparge-n palma umbrei mele
iar rănile le cunosc după aripa corbului alb
ceasornicul tău constată profan felul de-a merge
frenezia picturii închisă-n pastele
metafore deschise-n biserici poeți

colbul albului se șterge cu dosul palmei
se strânge-n lumină
se mântuie-n absint
e calea pașilor
e rodul
simt