De si-ar fi amintit la timp, atunci cand mieii ce erau dusi la taiere si ea pe crestet ii mangaia, oferindu-le un ultim dram de omenie…

De si-ar fi amintit ca nu era destul ca ea sa intoarca spatele rautatii de pe lume, sa inceteze sa mai fie in jur – poate ca n-ar fi uitat ceea ce stiuse candva despre cum se invinge aici si… n-ar mai fi privit totul cu-atata inocenta, mirata cumva ca in jur nu era totul asa…

A zambit si a si trait vreo cativa ani zambind asa, luminand din cand in cand lumea din preama cu zambetul ei increzator si visator…

Si au cautat mai apoi, cei atinsi de el sa-l regaseasca, insa murise fata cu mieii… si-a ramas in urma ei cineva altfel, fara zambet.

Si ea ajutase candva la taierea unui miel, si printr-o stranie rasucire a destinului, zambetul ii fusese furat, tocmai atunci cand plangea ca altcineva, cum fusese inainte ea, ii sacrifica.