Oare sunt singurul rătăcit într-o utopie atât de uscata?
Bule de zâmbete reușesc sa evadeze din aglomerata amărăciune, în rest numai are nimic culoare, când și ea a încercat sa evadeze de aici luând diferite aspecte, saturație și contrast.
Lumina nu ajută cu nimic spre bine, doar împinge răul să vadă sânge, fum, război.
întunericul a fost și el odată o relaxare, o odihnă a întregii lumi, acum toți cad odată cu ea în lacrimi, ispite și decese.
Vreau libertate, și asta este singura mea libertate, să vreau mereu, fără să am.
Sunt pur și simplu un arheolog care sapă prin aer după o ieșire din infern.
Uneori, ba nu, deseori simt că nu mă aflu unde trebuie, alteori că ei sunt cei ce nu merita să existe, dar nu eu sunt oare cel în plus, greșit alungat pe alt pământ? Este singura explicație.
Voi da de oameni care mi-ar zice ca nu sunt vinovat cu nimic, mă vor ajuta, mă vor sprijini, dar am trecut prin asta, la final, vor scoate totul din mine, o sa lase un gol în plus pe lume, alungându-mi trupul într-un gunoi de pământ, iar sufletul meu, în pofta banilor, preoți vor pronunța numele meu mort sa mă ierte Dumnezeu.
Mă întreb dacă El a auzit un nume care să îl ierte din gura unor draci, dându-se drept sfinți.