Pe sub umbra păturii întunecate cerul se pregătește și el de culcare.Lumina scade ușor din intensitate, iar o dată cu ea,ochii celor ce se pun în pat.Însă, pe când noaptea își atinge apogeul, mă îndrept să deschid dulapul groazei.Dar de ce fac eu acest gest necugetat,poate vă întrebați și voi, nu-i așa? Dacă aș ști povetea m-aș opri aici. Somnul ce m-a tulburat atât de tare, e cel care mă îndeamnă să am gesturi necugetate. Mă ridic din pat cu ochii țintă la ușa de la dulap. Nu vă spun ce culoare are pentru ca nici eu nu știu.În noaptea aceasta neagră am uitat să aprind chiar și lumina. Iar în grăbeala mea de a ajunge la ușa ce îmi provoca insomnii,am uitat visul tuburător care m-a făcut să mă ridic din pat în toiul nopții chiar în acea seară.Era pe la ceasul al unsprezecelea, o oră târzie, când aflându-mă în fața celei mai mari temeri ale mele, deschid ușa îngrozită de ceea ce voi găsi sau nu acolo.Un gând totuși mă liniștește. Orice s-ar ascunde în dulapul înfricoșător nu poate fi mai rău decât coșmarul din care m-am trezit.