obișnuiesc să împletesc părul evelor și să cobor pe el în iad.
aici este un orfan care îmi strânge viermii de fiecare dată când mor.
mă ia de mână și mă lasă în parcul cu nume de voievod unde am deschis ochii cu Ea.
pașii Noștri sunt marcați cu creta precum locul unei crime, iar felinarele încă mai șușotesc despre Noi.
mă pregătesc să îmi injectez o doză de morfină.
„a plânge înseamnă a-ți aminti”, mă oprește orfanul.